luni, aprilie 29, 2013

Primăvara cititorilor - e-book gratuit!

Cu ceva vreme în urmă abonaților de la newsletter-ul bookblog li s-a propus să-și scoată de prin sertare textele dosite pe acolo, să șteargă praful de pe ele să arunce un ochi peste creațiile din tinerețe și să le fac vând direct în redacția bookblog. Și totul cât mai repede pentru ca e-book-ul să fie gata pentru Paști și numa bun de așezat între bunătățile culturale pregătite pentru sărbători.

Eu, dornic de afirmare, mi-am promis să scriu ceva nou și proaspăt și numa bun de publicat primăvara. Cu toate că am avut termen o săptămână, nu știu cum s-a făcut că m-am trezit în ultima zi că pierd trenul publicării și m-am pus pe scotocit hard-ul laptopului.

O proză scurtă scrisă cu ceva vreme în urmă s-a ițit dintr-un folder. I-am dat și o pereche, un text care știam și eu că nu e atât de special ca primul, dar adăugat anume pentru a-l evidenția pe cel dintâi. Și pe amândouă le-am expediat grabnic, pe ultima sută de metri.

Deja am cam lungit-o, așa că vă spun direct că textul meu a fost publicat! Și cum nu vreau doar să mă credeți pe cuvânt aveți aici linkul prin intermediul căruia puteți descărca e-book-ul complet și gratuit.


„Primăvara cititorilor” e numele lui și vă promit că aveți cu ce vă delecta, pentru că textele sunt numai unul și unul.

Mulțumesc bookblog și tuturor spor la citit vă doresc!  

duminică, aprilie 21, 2013

Cel de-al patrulea număr Harap Alb Continuă!


Oficial revista a apărut din 15 aprilie, dar eu am reușit să pun mâna pe ea abia ieri, când mi-a dat prin cap să verific și la Inmedio dacă a ajuns revista, căci la chioșcurile de ziare, nici vorbă de ea.

O așteptam cu multă nerăbdare mai ales că așa cum spune și titlul „Sfârșit de începuturi” în numărul patru se încheie povestea lui Harap Alb așa cum ne-a spus-o Creangă. Eram curios cum se va face legătura cu viitoarele aventuri ce-l așteaptă pe tânărul super-erou. Ei bine curiozitatea mi-a fost satisfăcută  dar și din nou alimentată.

Episodul anterior se încheiase cu plecarea Marei din turnul în care era păzită de Harap Alb și tovarășii lui, episodul acesta continuă povestea până la finalul tragic pe care îl știți cu toții. Pe alocuri mai sunt inserate câteva elemente care se vor dovedi extrem de utile pentru noile fire narative ce vor fi exploatate în numerele viitoare.

Deși sunt mai mult decât entuziasmat de numărul curent și aș vrea să vă povestesc cât de extraordinare sunt creațiile celor trei, Mihai Ionașcu, Andrei Moldovan și Octav Ungureanu, mă voi abține lăsându-vă vouă plăcerea descoperirii.

Astfel, dacă nu v-ați cumpărat deja revista grăbiți-vă să o achiziționați!  

Și nu uitați de concurs, așa cum am fost deja obișnuiți, și în acest număr este un concurs!

joi, aprilie 11, 2013

Citiți!!!


Diferite reacții negative, comentarii calomniatoare, obscene sau injurioase precum și critici așa-zis constructive întâlnite pe site-uri, bloguri sau rețele de socializare m-au determinat să scriu acest articol.
Anual apare câte un studiu, câte o știre care ne trage de urechi că nu citim. Da. Rapoartele editurilor, librăriilor, bibliotecilor nu fac altceva decât să se lamenteze că cetățenii acestei țări nu citesc, mai exact că tinerii nu citesc. Dar eu vă întreb, câți dintre voi v-ați văzut părinții sau bunicii citind în loc să urmărească showuri prostești la TV? Sau să punem problema altfel. Câți dintre voi cei care sunteți părinți i-ați recomandat o carte copilului vostru? Câți dintre voi ați citit împreună cu el, și câți dintre voi citiți în timpul liber fiind astfel exemple pentru copiii voștri, și nu numai pentru ei, ci pentru toți cei din jur?
Probabil mulți dintre cei ce citiți aceste rânduri ați făcut aceste lucruri, căci ceilalți sunt prea ocupați cu ultimele bârfe din showbiz și nu au vreme și nici interes să citească acest articol.
De asemenea vreau să vă expun o altă problemă spinoasă legată de acest subiect al lecturii. Și anume răutatea din social media. Da, așa cum am scris în introducere, multitudinea de reacții negative pot afecta serios încrederea de sine a acelora care tocmai s-au apucat de citit.
Așa că nu mai „aruncați cu pietre” nu mai calomniați, înjurați sau criticați pe cei care citesc, indiferent ce citesc. Ce dacă momentan preferă chicklitul și romanele erotice, ce dacă preferă fantasyul și SFul, ce dacă adoră poveștile prostuțe de iubire în care totul se încheie cu happy-end? Ei CITESC spre deosebire de marea masă a celor care idolatrizează TV-ul 4-5 ore pe zi. Ei CITESC și încet-încet își vor cultiva gustul pentru lectură, moda va trece și vor ajunge și la cărți mai complexe, mai bune.
Așa că nu-i mai umiliți, nu-i mai ponegriți, nu-i mai arătați cu degetul pentru că ei au făcut deja primii pași spre lectură, știu ce înseamnă să te bucuri de o carte, să evadezi din cotidianul mizerabil spre o lume în care posibilitățile par a fi infinite.
Încurajați lectura de orice fel! Citiți benzi desenate, citiți nuvele și povestiri, citiți chicklit și romane siropoase, citiți romane erotice sau drame, citiți fantasy și SFuri, citiți thrillere și romane horror, citiți romane istorice și cărți filosofice, citiți clasici sau contemporani, citiți autori români și străini! Citiți și împărtășiți plăcerea lecturii cu cei din jur, convingeți-i că merită să citești și ignorați-i pe cei care vă critică în funcție de lecturile voastre.

luni, aprilie 01, 2013

Câștigător concurs


Astăzi anunț câștigătorul concursului. Participanții care au postat comentarii la cele două recenzii din campania vALLuntar primesc șanse în plus. Așadar în ordinea înscrierii în concurs voi acorda numerele de participare.
Miss Ely: 1, 2, 3
Ale Criss: 4
Dyamar: 5, 6, 7
Nastya Paun: 8, 9, 10
Ioana: 11, 12, 13
Dea_Cory: 14, 15, 16
Alina Someșan: 17

Numărul câștigător extras de Random.org este:


Prin urmare „Post-mortem” de Karin Slaughter și „Harlequin” de Bernard Cornwell merg la 

Dyamar

Felicitări! Te rog să îmi trimiți pe adresa soryluciano@gmail.com, până cel târziu sâmbătă 06.04.13 ora 23.59, datele de contact complete pentru ca săptămâna următoare să îți expediez premiul. În caz contrar voi extrage un alt câștigător.